Echipa de cadeţi este campioană naţională la volei!
CTF Mihai I este din nou campioană naţională la volei masculin! De data aceasta la cadeţi. Echipa formată din jucători născuţi în 2001 şi mai mici a terminat sezonul fără înfrângere, scriind o nouă pagină de istorie în acest sport.
Formată în cea mai mare parte din componenţi ai lotului naţional de cadeţi al României, formaţia noastră a pierdut, de-a lungul competiţiei, doar două seturi. Unul în faza grupelor preliminare, contra celor de la Dinamo, şi al doilea în finala cu CNNT Craiova. În rest, s-au înregistrat 16 victorii cu scorul de 3-0, ceea ce denotă valoarea extraordinară a formaţiei noastre.
La turneul final, găzduit de Şcoala Generală număruil 162, din Bucureşti, şi organizat de CTF Mihai I, bîieţii antrenaţi de domnii Răzvan Vasile şi Sorin Dragne au învins, în grupă, cu 3-0, pe Dinamo, LPS Suceava şi CSS Botoşani, în semifinale cu acelaşi scor pe Nicu Gane Fălticeni, iar în finală, cu 3-1, pe CNNT Craiova.
Demn de remarcat este şi faptul că, pe lângă medaliile de aur cucerite de echipa noastră, căpitanul formaţiei, Adrian Holotă, a primit titlul de cel mai bun jucător al turneului final.